Don Quijote

de Miguel de Cervantes Saavedra

Partea I Capitolul 5

Don Quijote

Unde continuă povestirea nenorocirilor cavalerului nostru

Zăcând în țărână, Don Quijote nu avu de făcut altceva decât să-și amintească o ispravă dintr-un roman cavaleresc, ce i se păru că seamănă cu întâmplarea lui. Un plugar, vecin cu el, tocmai trecea pe acolo și, văzându-l întins în drum, îl întrebă ce-a pățit. Cavalerul, însă, îl văzu ca pe un personaj din roman și îi cântă pățania sa, așa cum făceau cavalerii prin cărți. Țăranul îl ridică și porniră încetișor spre casă.

Ajunseră când se lăsa noaptea. Acasă se aflau preotul și bărbierul, cărora chelăreasa le spunea tare supărată că precis stăpânul ei înebunise din cauza romanelor cavalerești și plecase să se facă, așa cum spusese de multe ori, cavaler rătăcitor. Nepoata povestea și ea că odată, după ce citise la romanele lui două zile și două nopți, unchiul ei se duelase cu pereții, iar când terminase spusese că doborâse patru uriași. Fata spuse că romanele acelea ar trebui să fie arse pe rug, iar preotul fu și el de aceeași părere. Chiar atunci sosi țăranul cu don Quijote și cavalerul spuse că fusese rănit în timp ce luptase cu zece uriași. Aceasta întări hotărârea preotului de a arde cărțile cu pricina.

Capitolul 6

Despre marea și plina de haz rânduială pusă de preot și de bărbier în biblioteca iscusitului nostru hidalgo

A doua zi, în timp ce cavalerul încă dormea, cei patru intrară în odaia în care se aflau cărțile, mai bine de o sută de cărți mari, frumos legate, și o mulțime de cărți mai mici. Preotul ceru bărbierului să i le dea una câte una, poate că se aflau printre ele și unele care trebuia să fie păstrate.

Primul roman fu Amadis de Gaule. Preotul voi să-l dea la ars, dar bărbierul îi luă apărarea, spunând că este cea mai bună dintre cărțile de genul acela. Cartea fu cruțată, dar cele care urmară nu mai scăpară. Fură aruncate în ogradă, pe fereastră: ”Isprăvile lui Esplandian”, ”Amadis de Grecia”, ”Don Olivante de Laura”, ”Florismarte de Hircania”, ”Cavalerul Crucii”, ”Oglinda cavaleriei” și altele asemenea. Bărbierul își opri pentru el ”Istoria vestitului cavaler Tirante cel Alb”, precum și ”La Galateea” de Miguel de Cervantes (!). Cruțară numai câteva cărți de poezie, deși nepoata ceruse să fie arse și acestea. Dacă Don Quijote s-ar fi vindecat de boala cavaleriei, spunea ea, cărțile de poezie l-ar fi putut îmbolnăvi de boala stihuirii, despre care se credea că este de nevindecat.